luni, 18 mai 2009

Sporul la romani

Din cutiuţa cu „stupize” a României, astăzi am scos un spor pe care îl primesc cei care sunt cel mai puţin dezvoltaţi intelectual dintre bugetari.

Sporul de stat la calculator; în termeni populari, sporul de muncit eficient sau sporul Mileniului III.
Nu are rost să intru în detalii financiare, deoarece mă interesează prea puţin subiectul în sine.

Dar dacă tot discutăm despre sporurile miliţienilor, haideţi să amintim şi altele:
- sporul pentru că sunt consideraţi cei mai proşti cetăţeni. Este un derivat al sporului de ruşine din domeniul salubrităţii. Acestuia din urmă i se adaugă doar onoarea de a servi patria.

- sporul de limbi. Domnii miliţieni trebuie să cunoască mai multe limbi, inclusiv cea a câinilor, pentru a-şi face bine meseria. Din fericire pentru dânşii, dicţionarul din dotare, „100 de euro - poliglot”, arată la fel pe fiecare pagină: 100 euro(s).

- sporul de pierdut vremea. În termeni populari, frecarea mentei sau tăiatul de funze la câini. Domnii miliţieni sunt supuşi, la fel ca toţi funcţionarii publici, unor chinuri groaznice în zilele când nu este de lucru. Uneori, pur şi simplu infracţionalitatea din România face o pauză, caz în care stimabilii nu au altceva de făcut decât să stea.

- sporul „low rider”. Cu siguranţă aţi văzut maşinile de poliţie deplasându-se cu viteză foarte mică şi geamurile lăsate, exact ca în filmele americane cu pistoale. Stilul de viaţă „gangsta” se întreţine cu bani mulţi, drept urmare necesită un spor la salar.

- sporul de muncă efectivă. Contrar oricărei reguli din sectorul de stat, domnul poliţist este nevoit uneori să muncească. Da, sună îngrozitor, însă e adevărat: în sectorul de stat se munceşte! Demn de laudă, poliţistul primeşte spor şi pentru asta.

Mai există sute şi mii de sporuri pe care băieţii cu fluier şi lanternă le-ar merita, dar vă las pe voi, dragi cititori, să le deduceţi de fiecare dată când vedeţi un astfel de individ pe stradă.

Făcând o paralelă, în sectorul privat sunt îngheţate salariile un an doar pentru achiziţionarea unui calculator... ce să mai ceară bietul angajat sporuri?...

2 comentarii:

Anonim spunea...

Nu stii nimic din ce inseamna politie,dar comentezi.Esti probabil,sau nu am gresit,esti cu siguranta UN FRUSTRAT.Nu gasesc motive dar din cate am citit crezi ca viata unui politist e roz...sa stii ca nu e asa.Habar n-ai!!!Daca ai sansa sau ocazia stai cateva zile pe langa un politist(si nu ma refer neaparat la politia rutiera, ca doar p'asta o vedeti voi) sa vezi macar cum e sa intervii la un eveniment...

paradox spunea...

Daca as avea frustrari legate de acest subiect, ar insemna ca imi doresc cu ardoare sa lucrez in Politia Romana... ceea ce este o aberatie.
Cat despre cunostinta de cauza, cunosc mai multi politisti decat cunosti tu jurnalisti sau bloggeri.

Multumesc pentru comment.